Alege un accesoriu elegant și simplu care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei ce îl va purta, deoarece brățara va putea să ajungă unul din cele mai dragi cadouri primite.
Dacă vrei să încadrezi inițiala/textul dorit, într-o inimă de argint sau aur, ai ajuns la locul potrivit! Noi venim cu o diversitate de modele de text pentru a putea alege cadoul ideal. Așa cum v-am obișnuit, prin cadourile pe care le creăm, dorim să oferim originalitate și spontaneitate, aceste lucruri care vor surprinde întotdeauna.
Brățările personalizate pot fi realizate atât pentru femei și bărbați, atât cât și pentru copii, iar fiecare produs este personalizat prin gravură cu text, simbol sau număr. Împreună putem grava inițialele celor dragi într-un mod foarte simplu și unic. Brățările se realizează într-un mod original, de aceea orice simbol sau text va putea oferi motivația pe care dorim să o transmitem. Unicitatea brățării va spori valoarea și frumusețea de necontestat, fiind creată special pentru persoana care o va purta, pentru a se completa și complementa reciproc. Un cadou special pentru cei dragi cu care nu dai greș.
Personalizare: descoperă funcția noastră ingenioasă de previzualizare și vezi exact cum va arăta brățara cu textul ales de tine, culoarea șnurului și tipul materialului.
Material: Argint 925 / Argint placat cu aur Galben 24k / Argint placat cu aur Roz 18k
Diametru: 12x10 mm
Gramaj: 0.24gr
Închidere: șnur reglabil
Ambalaj: bijuteriile sunt ambalate într-un plic elegant dintr-un material premium, de culoare neagră.
Calitate și conformitate: Toate bijuteriile comercializate de noi sunt verificate si certificate ANPC
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - model inițială 2
Andreea D
Pentru calitate și seriozitate ! Am rămas impresionată, când, la ultimul colet, am primit un tablou spart ( din cauza curierului evident) și eu de disperare v-am scris un mail, doar cu gândul ca pe viitor să fie curierii mai atenți cu coletele pe care scrie “fragil”. Când am văzut răspunsul dumneavoastră și anume ca îmi trimiți altul , am ramas efectiv fără cuvinte . Nota 10 pentru tot ! Am făcut nenumărate comenzi și cu siguranță voi mai face !!! Vă recomand din tot sufletul ! Mulțumesc !
Andreea D, Timișoara
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - model inițială 2
Simona Gheorghe
Pentru rapiditate și promptitudine dar ai pentru ideile și creațiile realizate
Simona Gheorghe, Ploiesti
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - model inițială 2
Diana
Deoarece pozele raman amintiri frumoase, mai ales când nu știi exact ce este pe gustul celui căruia dăruiești un cadou.
Diana, Cernica
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - model inițială 2
Benchea Gabriela
Pentru că aveți produse foarte variate ,imposibil să nu găsești ceva pentru a face o surpriza cuiva drag !
Benchea Gabriela, Bacau
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - model inițială 2
Gabriela
Recomand deoarece sunt foarte serioși,chiar dacă am întâmpinat uneori mici probleme,au remediat. Și promptitudinea este un factor
Gabriela, București
Brățară cu șnur personalizată - inimă 12x10 mm - argint 925 - model inițială 2
Nicoleta
Va multumesc pentru ca ati tinut cont de precizarea din comanda si ati reusit sa aduceti bucuria pe chip a unui copil.
Felicitari!