Transformă-ți cadoul într-unul inedit! Fie că este învățătoare, dirigintă sau profesor, un penar nu va da niciodată greș, mai ales dacă este dăruit celor care ne îndrumă către drumul nostru prin viață.
Profesorii au întotdeauna nevoie de un penar pentru a-și depozita instrumentele de scris. Pentru că au menirea să își dedice cât mai mult timp învățăturii și sunt mereu preocupați pentru a citi și descoperi cât mai multe cunoștințe din domeniul lor, un penar este mai mult decât un obiect util, pentru că vor avea mereu la îndemână un pix pentru a lua notițe. Ce pot personaliza? Penarul poate fi personalizat cu text.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe textul exemplu și editează mesajul de personalizat. Pasul 3: Cum ai terminat personalizarea, apasă butonul "Finalizare” și adaugă produsul în coș.
Sunteți fosrte profi, promți și mă salvați de fiecare dată când am un cadou de făcut, dar sunt puțin dezamăgită de aceste două cutii de vin comandate în care s-au pus prea puține fâșii de umplutură în intriorul lor. Poate că a fost o eroare umanâ, deoarece toate celelate cutii comandate anterior nu au avut această problemă, și sper să remediați această situație.
Alina, București
Penar personalizat cu text - Best teacher
Denisa
Raport calitate preț foarte bun!
Denisa, Bucuresti
Penar personalizat cu text - Best teacher
Andreea
Calitatea produselor este foarte bună, iar prețurile sunt accesibile. Aici detaliile mici arată diferența. Voi reveni cu drag pentru comenzi. Mulțumesc!
Andreea, Slatina
Penar personalizat cu text - Best teacher
Horvat Tunde
Pentru promtitudine! Am primit cana în timp foarte scurt, ceea ce este de apreciat, deoarece produsele personalizate deobicei necesită mult timp pentru execuție. Sunt foarte mulțumită de interacțiune, cu siguranță voi reveni cu alte comenzi.
Horvat Tunde, Cluj-Napoca
Penar personalizat cu text - Best teacher
Ionela
Că sunteți cei mai buni
Ionela, Constanța
Penar personalizat cu text - Best teacher
Jon
Produs de calitate
Jon, București
Penar personalizat cu text - Best teacher
Positioning
Remove background
#1Auto enhance
#2Auto enhance
Black & white
NEWPencil sketch
Foundation
Oil painting effect
Watercolor effect
Retro effect
Vintage effect
Spread effect
TURQUOISETurquoise colorize
PURPLEPurple colorize
LIMELime colorize
My photos
You haven't uploaded any photos yet. Upload photos and they will appear here.
By uploading the photos, you confirm that the images are yours and do not violate copyright restrictions.
Image preview
Image too small
The image below is too small to be printed in good quality. Please choose another one.
Scan the QR code with your phone camera and follow the instructions on the other device
Upload photos
By uploading the photos, you confirm that the images are yours and do not violate copyright restrictions.