Un cadou reușit este un cadou care îți reamintește, ori de câte ori îl privești, de cel care ți l-a dăruit. De aceea, cel mai simplu mod de a face un cadou inedit este de a te gândi la un obiect care este privit sau folosit cât mai des. Iar un calendar de perete este cu siguranță unul dintre punctele centrale de zi cu zi, fie că este acasă sau la birou, locul unde ne marcăm evenimentele importante și cu care ne planificăm fiecare moment al vieții. Dar noi nu vorbim de un calendar oarecare. Vorbim de un calendar personalizat!
Ceva care face cu adevărat acest calendar special este posibilitatea de a insera cele mai frumoase amintiri capturate în poze. Dacă îl oferi partenerului tău, câteva poze prețioase cu voi, în diverse anotimpuri, în care să vă aduceți aminte de cele mai frumoase aventuri pe care le-ați adunat în tolba cu amintiri, ar trebui să fie perfecte pentru un cadou special. Dacă îl oferiți părinților sau bunicilor, puteți transforma acest calendar personalizat într-un adevărat album de familie.
Oricine ar fi persoana destinatară acestui cadou, aceasta va fi cu adevărat impresionată de faptul că ați avut răbdarea și inspirația să găsiți cele mai potrivite imagini pe care să le oferiți ca dovadă a afecțiunii. Chiar dacă anul se va termina, acest calendar va rămâne, cu siguranță, unul prețios album care să marcheze anul printr-un cadou personalizat cu stil. Ce pot personaliza? Calendarul poate fi personalizat cu o poză și text.
Cum pot personaliza?Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Completează rândurile de text cu mesajul dorit, apoi apasă pe butonul "Confirmă" Pasul 3: Fă click pe fotografia exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 4: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 5: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 6: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 7: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" Pasul 8: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare" și adaugă produsul în coș.
Format A3 - 29,7 x 42 cm A4 magnet - 21 x 29,7 cm
Formate: Calitate standard - print pe hârtie de 250mgm Calitate premium - print pe hârtie profesională, 200gsm
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Adrianna
Foarte seriosi si produse calitative
Adrianna, București
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Dana
Seriozitate , promtitudine, calitate
Dana, Bucuresti
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Ruxandra
Livrare rapida, site usor de navigat, preturi bune.
Ruxandra, Sibiu
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Ursache Gabrirl
Rapiditate expeditie
Ursache Gabrirl, Bucuresti
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Daniela Baciu
⭐ StarGift ⭐
„De fiecare dată când aleg StarGift, știu că fac cea mai bună alegere. Produsele lor sunt mereu pe gustul meu — inspirate, de calitate și perfecte pentru a deveni cele mai reușite cadouri. Fiecare achiziție a fost o bucurie, iar atenția lor la detalii face diferența. Recomand cu drag StarGift pentru oricine caută daruri cu suflet și inspirație!”
Daniela Baciu, Sibiu
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Simona
Pentru ca aveti idei originale, materiale de calitate si faceti tot ce e posibil sa va multumiti clientii, oricat de dificili ar fi ei. Multumesc!
Poster calendar personalizat cu o poză și mesaj - Notițe
Poziționare
Eliminare fundal
#1Auto îmbunătățire
#2Auto îmbunătățire
Alb negru
NOUSchiță în creion
Fond de ten
Efect pictură
Efect desenare
Efect retro
Efect vintage
Efect împrăștiere
TURCOAZColorare turcoaz
MOVColorare mov
LIMEColorare lime
My photos
You haven't uploaded any photos yet. Upload photos and they will appear here.
By uploading the photos, you confirm that the images are yours and do not violate copyright restrictions.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.