Alege un accesoriu elegant și simplu care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei ce o va purta. Aceasta va putea ajungă unul din cele mai dragi cadouri primite.
Dacă vrei să încadrezi inițiala/textul dorit, într-un bănuț de argint sau aur, ai ajuns la locul potrivit! Noi venim cu o diversitate de modele de text pentru a putea alege cadoul ideal. Așa cum v-am obișnuit, prin cadourile pe care le creăm, dorim să oferim originalitate și spontaneitate, aceste lucruri vor surprinde intotdeauana. Alege un accesoriu elegant și simplu, care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei care o să îl poarte.
Brățările personalizate pot fi realizate atât pentru femei cât si pentru bărbați sau copii, iar fiecare produs este personalizat prin gravură cu text, simbol sau număr. Împreună putem grava inițialele celor dragi într-un mod foarte simplu și unic. Brățările se realizează într-un mod original, de aceea orice simbol sau text va putea oferi motivația pe care dorim să o transmitem. Orice inițială sau text va fi un imbold peste zi pentru persoanele care vor purta brățara.
Unicitatea brățării va spori valoarea și frumusețea de necontestat, fiind creată special pentru persoana care o va purta, pentru a se completa și complementa reciproc. Un cadou special pentru cei dragi cu care nu dai greș.
Personalizare: descoperă funcția noastră ingenioasă de previzualizare și vezi exact cum va arăta brățara cu textul ales de tine, culoarea șnurului și tipul materialului. Material: Argint 925 / Argint placat cu aur Galben 24k / Argint placat cu aur Roz 18k
Diametru: 14mm
Gramaj: 0.24gr
Închidere: șnur reglabil
Ambalaj: bijuteriile sunt ambalate într-un plic elegant dintr-un material premium, de culoare neagră.
Calitate și conformitate: Toate bijuteriile comercializate de noi sunt verificate si certificate ANPC
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model abstract
Cristian
Raport pret/calitate excelent !
Cristian, Resita
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model abstract
Vlad
Servicii bune. Mulțumit de asistență prin telefon.
Vlad, Botoșani
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model abstract
Andra Mihaela
Recomand cu toata increderea,Foarte bine executat.Este prima data cand comand aici dar cu siguranta, se vor plictisi de prezenta mea, ha, ha.
Felicitari si Sarbatori Fericite !
Andra Mihaela, Bucuresti
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model abstract
Simona C
Livrare prompta. Executie excelenta si foarte rapida a produselor comandate, Calitate foarte buna. Comunicare buna cu voi, dart fiind faptul ca v-am asaltat cu mesaje in weekend. As sugera sa faceti cumva astfel incat dupa ce am dat comanda sa mai putem adauga ceva la ea, fara a fi nevoiti sa initiem una noua, cu transportul aferent, desigur asta pentru situatia in care ne-a mai venit o idee imediat ce am lansat prima comanda. Eu am fost in situatia asta, cu o idee venita in urmatoarea jumatate de ora dupa lansarea comenzii si nu am mai putut nici modifica, nici adauga inca un produs (eram dispusa sa mai fac unul cu o modificare minima, dar care sa fie inclus in acelasi transport). Din pacate nu am putut face acest lucru de pe site. Oricum, faceti treaba buna, multumesc!
Simona C, Bucuresti
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model abstract
Simona C
Sunteți cei mai tari! Super profi!
Simona C, București
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model abstract